Sari la conținut
Călătorescu

Promoție

Black Friday Călătorescu: termeni și condiții

Valabil 28 octombrie – 8 noiembrie 2026 · publicat 28 octombrie 2026

Pe scurt

  • Pentru vacanțele de vară 2027 rezervate până pe 8 noiembrie 2026.
  • Alegi: 100 € reducere cu avans de 10% sau 50 € reducere cu avans de doar 5%.
  • La pachetele selectate, de minimum 2.000 € pe rezervare.
  • Îți confirmăm în scris dacă pachetul ales intră în promoție, înainte să semnezi.
  • Nu se cumulează cu alte promoții sau reduceri.

1. Organizatorul

Promoția „Black Friday Călătorescu” este organizată de CALATORESCU SRL, cu sediul în Str. Petőfi Sándor nr. 23, etaj 2, Dumbrăvița, jud. Timiș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/600/2009, CUI RO25283123, titulară a licența de turism nr. 1131 („Călătorescu”).

2. Perioada

Promoția se desfășoară între 28 octombrie 2026, ora 00:00, și 8 noiembrie 2026, ora 23:59, ora României. Intră în promoție rezervările pentru care, în această perioadă, contractul de călătorie este semnat și avansul este plătit.

3. Ce oferim

Clientul alege una dintre două variante, o singură dată pe rezervare:

  • Varianta 1: reducere de 100 € din prețul total al pachetului, cu avans de 10% la rezervare;
  • Varianta 2: reducere de 50 € din prețul total al pachetului, cu avans de 5% la rezervare.

Reducerea este acordată de Călătorescu și se scade din prețul final al pachetului, așa cum este comunicat în oferta scrisă din ziua rezervării. Restul plăților se face la termenele din contractul de călătorie.

4. Pachetele care intră în promoție

Promoția se aplică doar pachetelor care îndeplinesc toate condițiile de mai jos:

  • sunt pachete de servicii de călătorie (zbor, cazare și transfer) pentru sezonul de vară 2027, cu plecare între 1 aprilie și 31 octombrie 2027;
  • prețul total al pachetului, înainte de reducere, este de minimum 2.000 € pe rezervare;
  • fac parte din pachetele selectate pentru promoție. Nu toate hotelurile, datele și tour-operatorii participă: eligibilitatea depinde de tour-operator, de hotel și de condițiile de plată ale acestuia.

Confirmarea: îți spunem dacă promoția se aplică, care variantă și ce sumă, doar după ce ai ales pachetul concret (hotel, date, cameră, număr de persoane). Confirmarea o primești în scris (e-mail sau mesaj), înainte de semnarea contractului. Fără această confirmare scrisă, promoția nu se aplică.

5. Cumulul cu alte oferte

Promoția nu se cumulează cu alte promoții, reduceri, vouchere sau coduri ale Călătorescu și nici cu promoțiile speciale ale tour-operatorilor (de exemplu campaniile lor proprii de Black Friday). Prețul de early booking al tour-operatorului, valabil pentru toți clienții în ziua rezervării, este prețul de pornire al pachetului și nu este considerat o promoție în sensul acestui regulament.

6. Alte reguli

  • Reducerea se acordă o singură dată pe rezervare, indiferent de numărul de persoane.
  • Reducerea nu se acordă în bani, nu se transferă și nu se aplică rezervărilor făcute înainte de 28 octombrie 2026.
  • Dacă rezervarea este anulată, reducerea se pierde, iar penalitățile de anulare se calculează conform contractului de călătorie.
  • Călătorescu poate încheia promoția înainte de 8 noiembrie 2026 numai cu anunț pe această pagină; rezervările confirmate deja în scris nu sunt afectate.
  • Pentru promoție nu prelucrăm alte date personale decât cele necesare rezervării (vezi Politica de confidențialitate).

7. Contact

Întrebări despre promoție: telefon 0745 588 810 (luni – vineri, 09:00 – 18:00) sau e-mail office@calatorescu.ro. Acest regulament se completează cu Termenii și condițiile site-ului și cu contractul de călătorie.