Când ne gândim la Portugalia ne vin în minte acordurile melancolice ale fadourilor cântate de Amalia Rodrigues şi de Mariza precum şi romanele baroce, încărcate de semnificaţii, scrise de către Jose Saramago. Vă invităm într-un program special, marca „deluxe”, cu cazări la castel și hotel de 5*, prilej cu care veți descoperi două „perle” ale acestei țări: Porto și Insula Madeira. Veți descoperi atmosfera unică a oraşului Porto, listat în Patrimoniul Mondial UNESCO, veți face o incursiune în vestita Valea Douro unde veți avea ocazia să degustați vinurile tipice din regiune și veți putea fi martori ai miracolelor divinităţii, care se vor putea reflecta şi asupra dumneavoastră, la Santiago de Compostela unde miracolele s-au întâmplat şi continuă să se întâmple! Veți descoperi apoi „Vasul floral plutitor” așa cum mai este denumită Insula Madeira, o adevărată oază de linişte şi relaxare, un tărâm de vis care este decorat în mod natural cu mii de specii de flori locale. Veţi avea prilejul de a admira peisajul pitoresc, îmbrăcat în nuanţe de verde, care fuzionează cu albastrul ceresc al mării, de a vă bucura de ospitalitatea tradiţională a localnicilor şi de a savura aromele speciale ale bucătăriei locale.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Deluxe Portugalia - Porto și Insula Madeira
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Deluxe Portugalia - Porto și Insula Madeira
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Râul Duoro, Grădina Botanică din Funchal, Insula Madeira, punctul de observaţie Eira do Serrado, punctul panoramic Cabo Girao (580 m), pădurea “Laurisilva”, valea Serra de Aqua, vârful Pico do Arieiro
Obiective arta: Ribeira, CatedralA Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naţionale, Gara Sao Bento din Porto; Catedrala din Santiago de Compostella; piaţa locală „Mercado dos Lavradores” din Funchal
Obiective traditii: Degustare de vinuri și vizitarea unor crame locale; vizitarea unei fabrici de broderie
Obiective distractii: Croazieră de-a lungul râului Duoro, coborârea unui dealul până la Livramento cu o “sanie”
Info tarif:
2180 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 10 turişti
Nr minim de turisti: 10
Ghizi: Însoţitor român de grup
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 9
Dejun: 3
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Munchen – Porto- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Pestana Palacio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Porto:
Ribeira
Catedrala Veche
Biserica Sao Francisco
Podul D. Luis
Clădirea Bursei
Primăria
Sediul Băncii Naţionale
Gara Sao Bento
Degustare de vinuri
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:00 / 07:10), de unde se va pleca spre Porto cu zborul LH 1782 (10:55 / 12:55). După sosirea în Porto, capitala Portugaliei de Nord, însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Porto, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, emblema oraşului, construit de discipolul faimosului arhitect Eiffel, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naţionale și zona centrală cu Gara Sao Bento, faimoasă pentru panourile din plăci ceramice (azulejos) care descriu diverse personalităţi şi scene istorice de mare importanţă pentru istoria Portugaliei. Vom vizita apoi o cramă de vinuri din zona Vila Nova de Gaia, unde vom participa la o degustare de vinuri. Cazare în Porto la Hotel Pestana Palacio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*).
Ziua 2. Porto – Valea Douro – Porto- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Pestana Palacio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar, vas de croazieră
- Obiective: Valea Douro:
Vizite la crame cu degustări
Croazieră de-a lungul râului Duoro
- Descriere: Mic dejun. Traseul zilei ne va duce către Valea Douro, o regiune fermecătoare din nordul Portugaliei, prima regiune viticolă clasificată drept Patrimoniu Mondial UNESCO. În timpul acestui tur, vom avea ocazia să degustăm vinurile tipice din regiune, în timp ce vom vizita două proprietăți viticole. Vom opri la o cramă unde vom degusta cele mai bune vinuri spumante din regiunea în care au fost produse încă din anul 1898. Aici mii de sticle sunt depozitate într-un labirint subteran de tuneluri de granit, oferind condiții perfecte de depozitare. Vom face apoi o pauză pentru un dejun delicios la un restaurant local, servit cu un vin Douro de la un producător local. În continuarea zilei vom vizita o altă cramă de vinuri, unde este produs vinul cel mai faimos din lume, vinul de Porto. Acesta a fost un favorit al ducelui de Wellington și al împărătesei ruse Catarina, câștigându-și astfel o reputație regală în toată Europa. În cele din urmă vom încheia ziua cu o vizită la Pinhao, unde ne vom bucura de o minunată croazieră de-a lungul râului Duoro, prilej de a contempla liniștea și pitorescul mediului rural. Întoarcere pentru cazare în Porto la Hotel Pestana Palacio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*).
Ziua 3. Porto – Santiago de Compostela – Porto- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Pestana Palácio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Catedrala din Santiago de Compostella
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia. Vom traversa frontiera în Spania, pentru a ajunge în oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de „Compostela” afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine „campus stellae”, însemnând „câmpuri de stele”, ducând mai departe la traducerea întregului nume „Santiago de Compostela” prin „Sf. Iacob din câmpul cu stele”. Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un păstor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Întoarcere la Porto pentru cazare la Hotel Pestana Palácio do Freixo-Pousada & National Monument 5* (sau similar 5*).
Ziua 4. Porto – Funchal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer către aeroport pentru plecarea spre Funchal, capitala insulei Madeira, cu compania Tap Portugal, zbor TP 1713 (06:05 / 08:00). După sosirea în Funchal, oraş splendid situat într-un minunat golf înconjurat de munţi, transfer pentru cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 5. Funchal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Funchal:
Grădina Botanică
„Mercado dos Lavradores”
Fabrică de broderie
Degustare de vinuri
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local pentru un tur pietonal de o jumătate de zi în Funchal, actuala capitală a insulei, a cărei denumire provine de la „funcho” (fenicul), plantă care creştea din abundenţă în zonă, care a fost întemeiată în anul 1421, pe vremea primelor încercări de colonizare ale portughezilor. Prima oprire va fi la Grădina Botanică unde vom admira speciile endemice de flori din Insula Madeira şi alte plante exotice. A doua oprire va fi la piaţa locală „Mercado dos Lavradores”, unde vom admira femeile îmbrăcate în costume tradiţionale, care vând flori exotice culese din grădinile de pe insulă şi impresionanta piaţă de peşte, unde vom remarca peştele spadă, cel mai popular peşte din zonă. Următoarea oprire va fi la o fabrică de broderie, unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricaţie a celebrelor broderii madeirene. În încheierea turului vom vizita o cramă şi vom participa la o degustare a diferitelor soiuri din renumitul vin de Madeira. Cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 6. Funchal – Eira do Serrado – Monte – Funchal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Excursie la Eira do Serrado & Monte
- Optionale: Coborârea unui dealul până la Livramento cu o “sanie”
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local pentru un tur pietonal de o jumătate de zi în Funchal, actuala capitală a insulei, a cărei denumire provine de la „funcho” (fenicul), plantă care creştea din abundenţă în zonă, care a fost întemeiată în anul 1421, pe vremea primelor încercări de colonizare ale portughezilor. Prima oprire va fi la Grădina Botanică unde vom admira speciile endemice de flori din Insula Madeira şi alte plante exotice. A doua oprire va fi la piaţa locală „Mercado dos Lavradores”, unde vom admira femeile îmbrăcate în costume tradiţionale, care vând flori exotice culese din grădinile de pe insulă şi impresionanta piaţă de peşte, unde vom remarca peştele spadă, cel mai popular peşte din zonă. Următoarea oprire va fi la o fabrică de broderie, unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricaţie a celebrelor broderii madeirene. În încheierea turului vom vizita o cramă şi vom participa la o degustare a diferitelor soiuri din renumitul vin de Madeira. Cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 7. Funchal – Ribeira Brava – Porto Moniz – Funchal- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Excursie de o zi la Porto Moniz cu ghid local şi dejun inclus
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom face o excursie de o zi la Porto Moniz cu ghid local şi dejun inclus. Prima oprire va fi la Camara de Lobos, un pitoresc sat pescăresc situat în apropierea oraşului Funchal, care a fost imortalizat şi de Winston Churchill în timpul şederii sale în Madeira. Aceasta este şi cea mai importantă zonă viticolă din Madeira. Pe măsură ce vom urca spre zonele mai înalte, vom observa că plantaţiile cu viţă-de-vie sunt înlocuite de cele de bananieri. Vom urca până la punctul panoramic Cabo Girao (580 m), cel mai înalt promontoriu din Europa, după care vom continua de-a lungul coastei sudice a insulei către Ribeira Brava - cea mai veche localitate de pe insulă, înfiinţată în anul 1440. Vom trece prin satul Sao Vicente, Centrul Vulcanismului, unde se află şi peşterile în stâncă. În continuarea zilei vom ajunge la Porto Moniz, un mic sat situat pe coasta de nord renumit pentru piscinele naturale formate în rocile vulcanice şi pentru uimitoarele cascade. După dejun vom pleca spre „Laurisilva”, cea mai mare pădure de dafini din lume înscrisă pe lista Patrimoniului Natural Mondial UNESCO, după care vom coborî spre Funchal prin valea Serra de Aqua. Cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 8. Funchal – Santana – Funchal- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Excursie de o zi la Santana cu ghid local şi dejun inclus
- Descriere: Mic dejun. Excursie de o zi la Santana cu ghid local şi dejun inclus. Vom urca spre Pico do Arieiro, al doilea vârf ca înălţime de pe insulă, cu 1810 m în cel mai înalt punct, de unde vom putea admira priveliştile impresionante asupra insulei. Următoarea oprire va fi la Ribeiro Frio pentru a vedea o crescătorie de păstrăvi, după care vom pleca către Santana, situat în partea de nord a insulei, probabil cel mai tipic sat de pe insulă, unde vom putea vedea casele tradiţionale vesel colorate cu acoperişuri de paie. Dejun. La întoarcerea spre Funchal vom face o oprire în Machico, oraş construit între mare şi munte, locul unde au debarcat primii navigatori portughezi care au ajuns pe insulă în anul 1419. Cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 9. Funchal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*)
- Obiective: Parada Carelor Alegorice
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale. După-amiază, împreună cu însoţitorul de grup veți participa la festivităţile dedicate Carnavalului şi anume Parada Carelor Alegorice (transportul până în/din centrul orașului nu este inclus). Această paradă celebră este formată din numeroase grupuri samba sau grupuri de dans care dansează în costume magnifice, pline de culoare, pe ritmuri de samba creând o atmosferă similară Carnavalului de la Rio. Nu vă veţi puteţi abține să nu dansaţi pe muzica contagioasă în timp ce parada se desfăşoară în fața dumneavoastră. Cazare la Hotel Melia Madeira Mare 5* (sau similar 5*).
Ziua 10. Funchal – Munchen – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Cazare: În avion
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 4413 (12:50 / 18:05), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1654 (22:10 / 01:10).
Ziua 11. Bucureşti- Descriere: Sosire la Bucureşti la ora 01:10.